Am planificat cu mult timp in urma aceasta tura la Sureanu, de fapt este o tradiţie pentru mine si Florin ca de Paste sa mergem la schi in M. Sureanu, facem asta de ceva ani, doar ca de aceasta data ne propunem un schi de tura. 
Duminica am mai pus la punct mici detalii iar luni 5 aprilie 2010 pe la ora 8.20 am pornit din Sugag împreună cu Florin spre M. Sureanu. La Sugag, dimineaţa, vremea nu este prea promiţătoare, cerul înnourat si 12 grade cu plus in termometru, 
mult mai cald fata de duminica dimineaţa când au fost in jur de zero grade, la meteo au prognozat ploaie. Am pus in Land Rov. schiurile de tura, clăparii si toate cele necesare si am pornit spre munte optimişti dar nu înainte de a lua in fuga ceva CD-uri cu muzica buna ca sa avem pe drum pt. ca radioul nu prea merge pe vale in sus.
Aveam doua variante de urcare: una pe la Gura Prigoanei - Luncile Prigoanei si cea de-a doua sa mergem pe la Oasa - Luncile Prigoanei, un traseu mai lung, de altfel ambele variante erau greu de străbătut din cauza drumului care este f. greu accesibil mai ales primăvara si toamna.
In final ne hotărâm – mergem pe Gura Prigoanei. Cu greu ne-am strecura
t cu maşina printre gheţuri si noroaie dar in final ajungem la Prigoana unde orizontul se deschide si putem admira vf. lui Patru si Sureanu. De aici facem dreapta peste pod si mergem mai departe către Sureanu, drumul in sus fiind mult mai bun.
In jur de ora 11.00 …cred ajungem sus la baza pârtiei Curmatura de la Sureanu.
Nu este nimeni prin zona doar o dacie 1310 abandonata in zăpada probabil nu a mai putut s-o coboare si a lăsat-o acolo peste iarna urmând ca după topirea zăpezii s-o coboare spre drumuri mai asfaltate.
Ne dam jos echipamentul din maşina si avem prima surpriza: aveam doi clăpari de tura pentru acelaşi picior…Flo ce ne facem? Noroc ca am luat si clăparii pe care-i folosesc la schiurile de pista si problema se rezolva destul de simplu.
Ne întindem focile pe schiuri, facem câteva poze si o luam la deal pe sub teleschiul care urca in curmătura Sureanu, abandonându-l putin mai sus unde noi facem stânga spre vf. Ausel. Zăpada putin moale, dar suficienta, pârtia arăta f. bine dar nici o urma de schiuri. Urcam, urcam dar nu mâncăm ceva? Ne oprim si facem o pauza de masa lângă nişte brazi unde este mai adăpost.
După un picnic la pădure, ne încălţam din nou cu schiurile si o pornim spre vf. Ausel. In dreapta se zăreşte Parângul dar o buna parte din acesta se afla in ceata, in fata ni se arată vf. lui Patru care începe sa atragă tot mai multi nori si ceata. 
Ajungem la un indicator din ţeava metalica care este îngropat in zăpada in mare parte, un marcaj de pe vremuri, care indica mai multe direcţii, crucea albastra ne indica un traseu secundar, noroc ca ştim traseul si nu trebuie sa ne orientam după săgeţi pt. ca una din ele ne indica ceva trasee de avioane. Ne oprim un moment, facem ceva poze si ne continuam drumul, mai avem putin si ajungem pe Ausel. Parca zăpada începe sa se arate mai îngheţata, nu se mai topeşte de pe schiuri iar vântul ce bate din dreapta se simte tot mai bine.
Pe Ausel mai facem o mica pauza sa ne mai tragem sufletul, admiram peisajul si observam ca vf. lui Patru spre care trebuie sa ne îndreptam este învăluit in ceata. De aici începe sa se accentueze panta de urcare, mai bem o gura de apa si o luam la deal, intram in ceata si o ţinem tot in sus pana ajungem spre vârf.
Aici ne dam schiurile jos pt. ca zăpada este putina si f. viscolita, apoi mai urcam putin si in fata ni se arată crucea de lemn din vârful lui Patru.
Bucuroşi, voioşi, voinici dar ce facem cu viscolul? Stam cat mai aproape de vârf, Florin se retrage lângă cruce unde este mai adăpost si eu pe lângă o momâie din piatra. Ne tragem sufletul si apoi facem ceva poze, si iar ne r
etragem la adăpost pt. ca vântul sufla cu putere. Ne dam jos focile, le băgam in rucsac fara sa le mai dam mare atenţie din cauza ca mâinile ne îngheaţă instantaneu.
După circa 20 min, neavând ce sa admiram in zare din cauza cetii, hotăram sa pornim la vale. Dar in ceata care ne învăluie parca nici nu mai ştim in ce direcţie s-o luam, urmele fiind acoperite repede de viscol. Noroc ca am avut busola ca altfel puteam ajunge pe la Pertosani, oricum am deviat de la traseu destul de mult pt. ca la coborâre ceata s-a lăsat tot mai jos iar ninsoarea ne-a îngreunat coborârea.
In final am ajuns la maşină, de unde ne-am întors la Sugag pe aceeaşi ruta nu înainte de a face un popas in Tau la Bucătarul Tau, pentru a bea un ceai fierbinte si a mânca cate doua clătite pe lespede.
Oricum o zi de antrenament pe munte, grea, istovitoare dar frumoasa si interesanta, o lecţie de orientare pe timp de ceata.
Duminica am mai pus la punct mici detalii iar luni 5 aprilie 2010 pe la ora 8.20 am pornit din Sugag împreună cu Florin spre M. Sureanu. La Sugag, dimineaţa, vremea nu este prea promiţătoare, cerul înnourat si 12 grade cu plus in termometru, 
mult mai cald fata de duminica dimineaţa când au fost in jur de zero grade, la meteo au prognozat ploaie. Am pus in Land Rov. schiurile de tura, clăparii si toate cele necesare si am pornit spre munte optimişti dar nu înainte de a lua in fuga ceva CD-uri cu muzica buna ca sa avem pe drum pt. ca radioul nu prea merge pe vale in sus.Aveam doua variante de urcare: una pe la Gura Prigoanei - Luncile Prigoanei si cea de-a doua sa mergem pe la Oasa - Luncile Prigoanei, un traseu mai lung, de altfel ambele variante erau greu de străbătut din cauza drumului care este f. greu accesibil mai ales primăvara si toamna.
In final ne hotărâm – mergem pe Gura Prigoanei. Cu greu ne-am strecura
t cu maşina printre gheţuri si noroaie dar in final ajungem la Prigoana unde orizontul se deschide si putem admira vf. lui Patru si Sureanu. De aici facem dreapta peste pod si mergem mai departe către Sureanu, drumul in sus fiind mult mai bun.In jur de ora 11.00 …cred ajungem sus la baza pârtiei Curmatura de la Sureanu.
Nu este nimeni prin zona doar o dacie 1310 abandonata in zăpada probabil nu a mai putut s-o coboare si a lăsat-o acolo peste iarna urmând ca după topirea zăpezii s-o coboare spre drumuri mai asfaltate.Ne dam jos echipamentul din maşina si avem prima surpriza: aveam doi clăpari de tura pentru acelaşi picior…Flo ce ne facem? Noroc ca am luat si clăparii pe care-i folosesc la schiurile de pista si problema se rezolva destul de simplu.
Ne întindem focile pe schiuri, facem câteva poze si o luam la deal pe sub teleschiul care urca in curmătura Sureanu, abandonându-l putin mai sus unde noi facem stânga spre vf. Ausel. Zăpada putin moale, dar suficienta, pârtia arăta f. bine dar nici o urma de schiuri. Urcam, urcam dar nu mâncăm ceva? Ne oprim si facem o pauza de masa lângă nişte brazi unde este mai adăpost.
După un picnic la pădure, ne încălţam din nou cu schiurile si o pornim spre vf. Ausel. In dreapta se zăreşte Parângul dar o buna parte din acesta se afla in ceata, in fata ni se arată vf. lui Patru care începe sa atragă tot mai multi nori si ceata. 
Ajungem la un indicator din ţeava metalica care este îngropat in zăpada in mare parte, un marcaj de pe vremuri, care indica mai multe direcţii, crucea albastra ne indica un traseu secundar, noroc ca ştim traseul si nu trebuie sa ne orientam după săgeţi pt. ca una din ele ne indica ceva trasee de avioane. Ne oprim un moment, facem ceva poze si ne continuam drumul, mai avem putin si ajungem pe Ausel. Parca zăpada începe sa se arate mai îngheţata, nu se mai topeşte de pe schiuri iar vântul ce bate din dreapta se simte tot mai bine.
Pe Ausel mai facem o mica pauza sa ne mai tragem sufletul, admiram peisajul si observam ca vf. lui Patru spre care trebuie sa ne îndreptam este învăluit in ceata. De aici începe sa se accentueze panta de urcare, mai bem o gura de apa si o luam la deal, intram in ceata si o ţinem tot in sus pana ajungem spre vârf.
Aici ne dam schiurile jos pt. ca zăpada este putina si f. viscolita, apoi mai urcam putin si in fata ni se arată crucea de lemn din vârful lui Patru.Bucuroşi, voioşi, voinici dar ce facem cu viscolul? Stam cat mai aproape de vârf, Florin se retrage lângă cruce unde este mai adăpost si eu pe lângă o momâie din piatra. Ne tragem sufletul si apoi facem ceva poze, si iar ne r
etragem la adăpost pt. ca vântul sufla cu putere. Ne dam jos focile, le băgam in rucsac fara sa le mai dam mare atenţie din cauza ca mâinile ne îngheaţă instantaneu.După circa 20 min, neavând ce sa admiram in zare din cauza cetii, hotăram sa pornim la vale. Dar in ceata care ne învăluie parca nici nu mai ştim in ce direcţie s-o luam, urmele fiind acoperite repede de viscol. Noroc ca am avut busola ca altfel puteam ajunge pe la Pertosani, oricum am deviat de la traseu destul de mult pt. ca la coborâre ceata s-a lăsat tot mai jos iar ninsoarea ne-a îngreunat coborârea.
In final am ajuns la maşină, de unde ne-am întors la Sugag pe aceeaşi ruta nu înainte de a face un popas in Tau la Bucătarul Tau, pentru a bea un ceai fierbinte si a mânca cate doua clătite pe lespede.Oricum o zi de antrenament pe munte, grea, istovitoare dar frumoasa si interesanta, o lecţie de orientare pe timp de ceata.
